cand totul se intoarce impotriva ta

15.Reintalnirea.
Bella.
Am inchis ochii si am fost dispusa sa me relaxez.De cand nu puteam sa dorm imi placea sa ma trantesc in pat si sa ma relaxez....treaza.
Dar inca eram nelinistita din cauza acelui tipat pe care vantul m-a facut sa il aud,un tipat de durere,descurajator,un tipat de nerabdare,de durere insuportabila...-Bine,Bella,cred ca delirezi prea mult..-am gandit eu cu voce/
M-am ridicat din pat si am vazut ca era cam miezul noptii,nu imi era sete dar am iesit sa vanez niste antilope,Emily dormea in camera ei,puteam auzi respiratia ei si ceva care nu puteam avea...bataile inimii.In fata acelui gand,durerea aproape inperceptibila, a pus din nou stapanire pe mine,am iesit cat mai curand din casa aceea si m-am indreptat spre cea mai apropiata padure,imi pierisera poftele sa vandez asa ca pur si simplu o sa ma plimb.
Pasii mei,din ce in ce mai rapizi m-au dus in mod inconstient intr-un loc care din nefericire, il cunosteam la perfectie.
Era pajistea unde ma ducea Ed-Edward- ma costa mai putin sa ma gandesc ca el,dar inca ma durea sufletul.
Mi s-a inrosit marginile ochilor,umezi dar fara lacrimi.
Am vrut sa plec dar si corpul meu parea ca nu vroia sa raspunda mintii mele,sau poate subconstientul meu inca nu vroia sa plece din acel loc...nu stiam.Dar ceea ce nu asteptam,cu adevarat,era sa vad pe cine am vazut acolo asezat,strigand incet si dureros in mijlocul pajistii.La o distanta rezonabila de unde eram eu.
Ochii mei s-au deschis ca niste farfurii,creierul meu a inceput sa proceseze toata informatia la o viteza de neimaginat,corpul meu s-a bucurat de acea senzatie incredibila de adrenalina care umplea fiinta mea.Era Edward.
Cu cat ma opuneam mai mult,corpul meu si mintea mea se umpleau de fericire atunci cand am recunoscut silueta lui in pajiste,era incredibil sa il vad dupa atata de mult(sau atat de putin) timp,in tot acel timp incercam sa ma insel pe mine insami,il iubeam,il iubeam cu toata forta mea si pentru oricat de mult el ma uraste si ar vrea sa ma umileasca,asta nu o sa se schimbe.
In clipele alea mintea mea se zbatea intre doua optiuni,sa ma duc sa vorbesc cu el,sau sa plec fugind de acolo,una mai sigura ca cealalta dar fara viitor.
Am ales prima optiune,stiam ca o sa regret,ca eram masochista,dar aveam nevoie sa ii aud vocea,faceam pe dura,desigur,nu o sa permit sa rada din nou de mine,dar aveam nevoie sa il aud.
M-am apropiat prin spate,fara sa fac zgomot.
Edward POV.
Am ramas un timp in pajiste, coborand volumul tipetelor mele,descarcandu-ma cum puteam,aveam mintea atat de colapsata ca ma gandeam ca talentul meu o sa ma paraseasca,de fapt,ma gandeam ca era din cauza ca nu era nici un suflet prin preajma, nu era foarte normal sa nu treaca nici macar vanatori pierduti pe acolo.Atunci mi-am adus aminte de cuvintele lui Carlisle....

-----------Rememorare-------------
-Buna,Carlisle,auzi ce se intampla cu Alice? Spune ca nu vede nimic.-am zis preocupat pentru sora mea zana.
-Um..asta e ciudat,asteapta ma duc sa vad-a raspuns Carlisle in timp ce se ducea sa o controleze pe Alice.
Am ajuns in camera ei unde am vazut ca "plangea" strigand "sunt oarba".\
-Alice,fata mea,Ce se intampla?-a zis carlisle pe un ton linistitor.
"Incredibil ,Cum de nu am auzit tipetele astea?- gandea mama mea.
-Carlisle,Nu vad!! Nu vad nimic!!! Darul meu ma abandoneaza- striga Alice ca o fetita mica.
-..Um..
Capul lui Carlisle s-a transformat intr-un album de fotografii,aducandu-si aminte de mii si mii de carti in multe limbi diferite,chiar am incetat sa ii ascult gandurile pentru ca incepea sa ma doara capul.
-Fata mea...cred....,cred ca stiu ce se intampla cu tine,Te-ai supra-stresat in ultima perioada?-a intrebat Carlisle pe un ton interesat.
-UM..da,chiar inainte sa incetez sa vad,am facut vreo 158 de ore de cumparaturi fara oprire prin diferite state ale lumii.....si nu am vanat de saptamana trecuta.-a Raspuns Alice trista si tremurand.
-Asta e,cand un vampir se supra-streseaza prea mult,fie ca e din cauza unor pierderi de energie mintala sau fizica,Darul dispare in mod misterios pana cand nu este complet fericit pentru cateva clipe cel putin.-a raspuns Carlisle zambind.
-Stai linistata nu este grav -a adaugat.
-UM....Multumesc tati-a zis Alice ca o fetita mica.
----------Sfarsitul Rememorarii--------.

Oh,Dumnezeule..asta era,eram supra-stresat,FOARTE supra-stresat...si de aceea am ramas fara darul meu si pana nu o sa fiu fericit nu o sa il recuperez....bine deci cred ca nu o sa mai citesc mintile niciodata-am gandit cu un mare suspin de resemnare.
Cateva ore dupa am auzit un zgomot de niste pasi inceti,prea inceti pentru orice fiinta care sa nu fie vampir.Am zambit.
M-am intors,ma gandeam sa ii zic sa ma omoare,in cazul in care nu accepta ,il puteam prin rau sa o faca,dar eu nu mai vroiam sa traiesc in lumea asta de nenorociri.
M-am intors violent si cand am deschis gura ca sa spun ceva am uitat cand am vazut-o...era ea,inca era atat de frumoasa ca intodeauna,mirosea atat de bine....dar cum dracu nu i-am recunoscut aroma? Mi s-au imuiat picioarele dar puteam sa ma tin pe el,Era Bella a mea,si arata sfrijita,indurerata,nefericita...asta a fost cea mai demna de mila imagine pe care am vazut-o in toata existenta mea....
O Bella nefericita,indurerata,dar parea ca continua sa lupte impotriva oricarui lucru care era impotriva ei.MI-am pastrat pofta de a o saruta pe care o aveam doar pentru a indrazni sa ii zic.
-Buna- cu voce uscata si aspra.

Bella POV.
-Buna -mi-a zis cu voce aspra ,dar cu un zambet care mi-a ajuns la ochii.
CIudat.
-Buna am murmurat ,fara sa zambesc.
Zambetul lui s-a oprit si tristetea i-a inundat ochii.
-CE faci aici?-a zis cu vocea indurerata.
-Am venit fara sa vreau-ce scuza patetica-am gandit,dar era tarziu,el deja imi citise mintea.
-Si tu,Ce faci aici?-am intrebat pentru a intreba,pentru ca deja stiam raspunsul,el venea acolo pentru ca era pajistea lui,eu o invadasem.
Atunci mi-am dat seama.Era trist si rece cu mine pentru ca ii invadasem pajistea(In afara de motivele evidente,cum ca ma ura si ca eu i-am fost clown timp de 50 de ani).
-Bine,eu plec,nu vreau sa iti mai invadez lucrurile-am zis ca pe urma sa ma inotrc,din nou cu ochii plangaciosi.
-NU-a zis cu voce ragusita.
M-a prins de cot,m-a intors si m-a sarutat.
Un sarut dulce,plin de iubire si de pasiune,dar deasemena incarcat de furie,dar pe desupra oricarui lucru,incarcat de speranta.ASta a fost fara indoiala,cel mai bun sarut pe care nu mi l-a dat nimeni in trista mea existenta decat Edward.:X